Calea Victoriei, ultimul domiciliu;

Viorica Agarici (născută Văsescu, 24 februarie 1886 – 18 februarie 1979) a fost o personalitate marcantă a României, cunoscută pentru curajul și devotamentul său umanitar. Provenea dintr-o familie de boieri liberali din nordul Moldovei și a fost educată la Paris, dezvoltând o educație și o cultură care i-au consolidat noblețea și tăria caracterului. În calitate de președintă a filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie, în ziua de 3 iulie 1941, Viorica Agarici a intervenit pentru a salva vieți în timpul deportării evreilor din Iași, aflați în așa-numitele „trenuri ale morții” spre lagărul de la Călărași. Ea a reușit să obțină alimentație, îmbrăcăminte și asistență medicală pentru supraviețuitori, iar morții au fost îngropați corespunzător. Gestul său a fost recunoscut post-mortem de Statul Israel prin titlul de „Dreaptă între popoare” (Hasid Umot Ha'Olam). După anul 1943, a renunțat la conducerea filialei Crucea Roșie de la Roman și s-a mutat la București, unde a locuit împreună cu unul dintre fii. În perioada regimului comunist, i s-a impus domiciliu forțat, fiind supravegheată de autorități. Viorica Agarici nu a vorbit niciodată despre faptele sale eroice, iar familia sa a aflat despre acestea abia după Revoluție.

Sursa: Proiect MetaMuze, https://tinyurl.com/4mufw2xr;