în spatele maternității Giulești;

Deși memoria colectivă o păstrează mai ales ca „soția cărturarului Dinicu Golescu”, Zoe Golescu a fost o figură feminină remarcabilă, care a luptat pentru emanciparea socială și intelectuală într-o epocă profund patriarhală. Născută în 1792 la Craiova, fiică a lui Alexandru Farfara și a Dumitranei Pârșcoveanu, Zoe a fost căsătorită la doar 13 ani și a devenit mamă la 14, intrând astfel în familia Golescu, una dintre cele mai influente din epocă. Cultă și rafinată, Zoe era o prezență agreabilă în saloanele bucureștene, cunoscătoare a limbii grecești și o epistolară desăvârșită în limba franceză. Scrisorile sale către fiii exilați sunt nu doar dovezi de afecțiune maternă, ci și texte literare pline de forță, sensibilitate și profunzime intelectuală. În contextul revoluției de la 1848, Zoe și-a afirmat vederile liberale, susținându-și fiii în lupta pentru idealuri democratice. După înfrângerea revoluției, a fost nevoită să trăiască exilul, mai întâi la Sibiu, apoi în Imperiul Otoman, unde a pledat pentru eliberarea fiilor săi. Revenită la București în 1849, a fost din nou marginalizată de autorități și obligată să se retragă la moșia de la Golești. Acolo, Zoe și-a continuat misiunea educațională și civică, sprijinind redeschiderea „școlii slobode obștești”. Până la finalul vieții, Zoe Golescu a rămas fidelă idealurilor sale de modernizare și emancipare.

Sursa: Ilona Voicu, Când străzile nu au nume… de femei. Analiza de gen a numelor străzilor/piețelor/ pasajelor din București, în Laura Grünberg, Diana Elena Neaga (coord.), Oraşul (non)sexist. Inventar al discriminărilor urbane sensibil la gen, Pro Universitaria, București, 2015, p. 20; pagina Liceului Zinca Golescu, apud George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009, accesibilă la https://zinca-golescu.ro/;